Balul Generațiilor, sărbătoare dedicată pensionarilor din Biled

Noi 6, 2025 - 16:21
Download App Download on App Store Get it on Google Play
Download App Download on App Store Get it on Google Play
Primăria Comunei Biled, în colaborare cu ansamblul de dansuri Billeder Heiderose, organizează sâmbătă, 15 noiembrie, „Balul Generațiilor” – un eveniment adresat exclusiv persoanelor aflate la pensie. Întâlnirea va avea loc la Căminul Cultural, începând cu ora 17:00. Manifestarea este gândită ca un gest de recunoștință pentru contribuția seniorilor la viața comunității. Participanții sunt invitați să petreacă o seară de socializare, muzică și dans, într-o atmosferă relaxată și prietenoasă. Înscrierile și informațiile suplimentare pot fi obținute de la domnul Bogdan Cuc, administratorul public. Organizatorii transmit că prezența pensionarilor va fi o bucurie și o onoare pentru comunitate.