Sancțiuni de aproape 2,5 milioane lei aplicate de Poliția Locală Timișoara

Noi 12, 2025 - 12:32
Download App Download on App Store Get it on Google Play
Download App Download on App Store Get it on Google Play
Polițiștii locali din cadrul Serviciului Disciplina în Construcții și Afișaj Stradal au desfășurat în ultimele luni ample acțiuni de verificare a respectării legislației privind lucrările de construcții și amplasarea materialelor publicitare în Timișoara. În ultimele șase luni, au fost aplicate 660 de sancțiuni contravenționale, însumând aproximativ 2.500.000 lei. Dintre acestea, 396 sancțiuni, în valoare de peste 1.700.000 lei, au fost date persoanelor juridice. Cele mai frecvente abateri au vizat lipsa împrejmuirilor corespunzătoare ale șantierelor, neasigurarea circulației pietonilor prin tuneluri de protecție, absența panourilor de identificare a lucrărilor, clădiri neîntreținute cu risc de accidente, lucrări efectuate fără autorizații sau avize, în special în zonele istorice protejate, precum și amplasarea neautorizată de bannere și meshuri publicitare.