A încercat să-și treacă soția ilegal granița

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Jimbolia au depistat un cetățean turc care a încercat să-și ajute soția să intre ilegal în România din Serbia. Cei doi au fost identificați într-un autoturism înmatriculat în Franța, în apropierea localității Checea, la aproximativ 300 de metri de frontiera de stat româno-sârbă.

Noi 11, 2026 - 12:58
A încercat să-și treacă soția ilegal granița
Download App Download on App Store Get it on Google Play
Download App Download on App Store Get it on Google Play

În data de 10.11.2026, în jurul orei 00:50, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Jimbolia - ITPF Timişoara au declanşat o acţiune specifică pe linia combaterii migraţiei ilegale.

În urma acţiunii, au fost depistaţi la marginea localității de frontieră Checea, la aproximativ 300 de metri de linia de frontieră, doi cetățeni străini aflaţi într-un mijloc de transport înmatriculat în Franța, care nu își justificau prezența în zonă.

Având în vedere aspectele constatate, cei doi au fost conduși la sediul Sectorului Poliției de Frontieră pentru verificări suplimentare.

În urma cercetărilor, polițiștii de frontieră au stabilit că persoanele respective sunt doi cetățeni turci, în vârstă de 27 şi 33 de ani, soț și soție. Bărbatul deținea un permis de ședere emis de autoritățile franceze, în timp ce femeia nu deținea o viză valabilă pentru spațiul Schengen. Totodată, s-a mai stabilit că bărbatul ar fi încercat să-și ajute soția să intre ilegal pe teritoriul României, venind din Serbia, cei doi intenționând să ajungă împreună în Franța.

Polițiștii de frontieră efectuează cercetări față de bărbat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de migranți, iar față de femeie, pentru săvârșirea infracțiunii de trecere ilegală a frontierei de stat.

 

Cercetările continuă sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, la finalizarea acestora urmând să fie dispuse măsurile legale care se impun.