260 de studenți de la UPT au făcut practică în 34 de companii
Universitatea Politehnica Timișoara a încheiat proiectul PERFORM-UP, derulat timp de doi ani în parteneriat cu Business Saga, prin care 260 de studenți ai Facultății de Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale au beneficiat de stagii de practică și internshipuri în 34 de companii și organizații.
Printre partenerii în care studenții au făcut practică s-au numărat Nokia, Hella, Savnet și Vitesco-Schaeffler. Pe lângă experiența din companii, participanții au beneficiat de cursuri pentru dezvoltarea competențelor digitale, antreprenoriale și verzi, consiliere vocațională și coaching.
Proiectul a inclus și două ediții Open Space Lab, în cadrul cărora studenții și-au prezentat proiectele tehnice în fața unor mentori și reprezentanți ai companiilor. Printre ideile premiate s-au numărat roboți autonomi, soluții pentru intervenții în situații de urgență și aplicații dedicate persoanelor cu dizabilități.
Proiectul PERFORM-UP s-a desfășurat în perioada 1 noiembrie 2024 – 31 octombrie 2026 și a avut o valoare totală de aproape 4,93 milioane de lei. Acesta a fost cofinanțat din Fondul Social European+, prin Programul Educație și Ocupare 2021–2027.