Integrarea persoanelor migrante, o prioritate pentru Instituția Prefectului

Noi 4, 2025 - 14:19
Download App Download on App Store Get it on Google Play
Download App Download on App Store Get it on Google Play
Prefectul județului Timiș, Cornelia Micicoi, a participat la atelierul dedicat integrării persoanelor migrante în România, organizat de Universitatea de Vest din Timișoara, în cadrul proiectului european pentru accesibilitate sustenabilă pe piața muncii. În deschiderea evenimentului, prefectul a subliniat importanța colaborării dintre administrația publică, mediul academic, societatea civilă și organizațiile internaționale pentru sprijinirea integrării sustenabile a persoanelor migrante în comunitățile locale. „Integrarea migranților nu este doar o chestiune administrativă, ci și una profund umană. Este o dovadă de solidaritate, de responsabilitate socială și de maturitate democratică”, a afirmat Cornelia Micicoi. Instituția Prefectului Județul Timiș este parteneră în acest proiect și are o implicare constantă, de peste 15 ani, în gestionarea și coordonarea acțiunilor privind migrația la nivel local. „Dacă privim migrația ca pe o oportunitate de a construi o Românie mai echitabilă, mai deschisă și mai solidară, vom reuși să transformăm diversitatea într-o resursă pentru viitor”, susține orefectul. Instituția Prefectului - Județul Timiș va continua să sprijine, prin dialog și cooperare interinstituțională, inițiativele care contribuie la consolidarea coeziunii sociale și la integrarea sustenabilă a persoanelor migrante în comunitatea locală.