Contract semnat pentru grădinița cu program prelungit din Giroc
Un nou pas pentru construirea grădiniței cu program prelungit din zona Mănăstire, Șag. Contractul de execuție a fost semnat, iar lucrările ar urma să fie finalizate în termen de 12 luni.
Noua grădiniță va avea patru săli de grupă, o sală multifuncțională, grupuri sanitare și vestiare, spații pentru cadrele didactice și personal, precum și un loc de joacă.
Investiția se ridică la aproape 4,5 milioane de lei. Consiliul Județean Timiș contribuie cu 2,5 milioane de lei, iar diferența este asigurată din bugetul local al comunei Șag.
Anunțul a fost făcut de primarul comunei Șag, Flavius-Alin Roșu, care a transmis că proiectul intră astfel în etapa de execuție.