A murit Florin Laza, fostul primar al comunei Belinț
Florin Laza, fostul primar PNL al comunei Belinț, a murit marți seara, după ce i s-a făcut rău în locuința sa din Chizătău. Potrivit primelor informații, acesta ar fi suferit un infarct.
Acesta a condus Primăria Belinț timp de 12 ani, între 2008 și 2020, perioadă în care a câștigat trei mandate consecutive, la alegerile locale din 2008, 2012 și 2016.
Înainte de a intra în administrația publică, Florin Laza a lucrat în Poliție, de unde s-a pensionat. Ulterior, a ales să se implice în viața politică și administrativă a comunei Belinț.
La alegerile locale din 2020, a decis să nu mai candideze pentru un nou mandat.