Zona verde din Ghiroda Nouă prinde viață
Primăria municipiului Timișoara transformă un teren anterior închis în cartierul Ghiroda Nouă într-o zonă verde care leagă carosabilul de pădurea urbană. Pe o suprafață de 2.500 mp, echipele de spații verzi au realizat hidroînsămânțarea cu un amestec de semințe și nutrienți care favorizează creșterea rapidă și uniformă a vegetației. Mixul folosit cuprinde peste 30 de specii, inclusiv maci roșii, albăstrele, cicoare, margarete, mușețel, salvie, nalbă și trifoi, creând o pajiște colorată, rezistentă, care protejează solul și oferă habitat pentru polenizatori. Anul trecut au fost desființate zidurile care limitau accesul către pădurea urbană, astfel că locuitorii pot folosi zona pentru plimbări, relaxare și conexiune rapidă cu transportul public.