Zero toleranță față de viteza excesivă

Oct 29, 2025 - 15:25
Download App Download on App Store Get it on Google Play
Download App Download on App Store Get it on Google Play
Polițiștii cărășeni au desfășurat o amplă acțiune pe DN6, alături de polițiști din Mehedinți, Timiș și Dolj, în cadrul unei activități coordonate în sistem „RELEU” de către Serviciile Rutiere ale fiecărui județ. Obiectivul principal a fost ZERO accidente pe DN6 pe timpul desfășurării acțiunii. În urma activităților desfășurate, polițiștii au aplicat aproape 130 de sancțiuni contravenționale, pentru nerespectarea regimului legal de viteză, depășiri neregulamentare și alte abateri la regimul rutier. De asemenea, politiștii au reținut 11 permise de conducere și au retras 4 certificate de înmatriculare. Totodată, pe parcursul acțiunii, au fost controlate aproape 80 de autovehicule, și au fost legitimate peste 90 de persoane. Prin astfel de acțiuni, polițiștii rutieri urmăresc reducerea riscului rutier, prevenirea evenimentelor grave și responsabilizarea participanților la trafic cu privire la adoptarea unei conduite prudente și respectarea legislației în vigoare.