VIDEO | Fetiță de 16 ani, obligată să se prostitueze! Individul care o exploata sexual, reținut
O fată de doar 16 ani a fost exploatată sexual de un individ. Acesta a profitat de faptul că minora provine dintr-o familie fără posibilități financiare și a pus-o să se prostitueze. Bărbatul era cel care trimitea materiale pornografice cu minora, iar tarifele erau stabilite tot de acesta. Agresorul lua cea mai mare parte din bani, conform IPJ Timiș.
“Din actele de urmărire penală a reieșit faptul că, în vara anului 2025, profitând de starea de vulnerabilitate a unei victime minore (16 ani), provenită dintr-un mediu defavorizat, lipsită de resurse și cu educație precară, bărbatul în cauză ar fi recrutat-o în scopul exploatării sexuale.
Astfel, victima ar fi fost condusă în diferite locații, pentru a întreține relații sexuale contracost, cel în cauză însușindu-și în mare parte sumele obținute de către minoră.
Cercetările au reliefat că, majoritatea clienților ar fi fost persoane din anturajul acestuia, cărora acesta le-ar fi trimis, pe platforme de socializare, fotografii cu persoana vătămată minoră, context în care ar fi stabilit atât momentul întâlnirii, cât și costul serviciilor.
În urma a două percheziții domiciliare efectuate, în cursul acestei zile, de către polițiști, au fost descoperite și ridicate mijloace de probă.
La data de 14 mai 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Timișoara au dispus reținerea bărbatului, de 31 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori.
Astăzi, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Timiș cu propunere de arestare preventivă a acestuia, pentru o perioadă de 30 de zile”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.