Tren metropolitan la Timișoara
Primăria Timișoara a primit avizul pentru trenul metropolitan. Primarul Dominic Fritz i-a mulțumit ministrului Transporturilor, Radu Miruță, pentru promptitudine și deschidere.
"Ca să grăbim lucrurile, urmează să preluăm noi elaborarea studiului de fezabilitate pentru întregul traseu, atât pe terenurile aflate în proprietatea municipalității, cât și pe cele administrate de Compania Națională de Căi Ferate.
E un proiect cu bătaie lungă care va transforma radical modul de deplasare în Timișoara și spre Timișoara, și care deschide noi oportunități de dezvoltare a orașului. Vom avea o legătură feroviară mai rapidă între Timișoara și Arad. Iar în interiorul orașului, vom folosi infrastructura feroviară pentru transport local pe un traseu care pornește din cartierul Aeroport, continuă până la Gara de Nord, iar apoi spre zona industrială Freidorf, pe lângă centrul comercial Shopping City și pe liniile din sudul și sud-estul Timișoarei (Chișoda, Giroc, Rudicica). Punctul final al traseului e în zona Industrială Buziașului, în apropierea Căii Stan Vidrighin.", transmite Dominic Fritz.