TRAFICANȚI DE ARME, PRINȘI ÎN CARAȘ-SEVERIN

Feb 19, 2026 - 11:49
Download App Download on App Store Get it on Google Play
Download App Download on App Store Get it on Google Play

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase al Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin au desfășurat o acțiune cu grad ridicat de risc, pe raza orașului Bocșa, soldată cu retragerea din circulație a unor arme letale și muniții deosebit de periculoase. În cadrul intervenției, autoturismul suspecților a fost blocat în trafic, prevenindu-se astfel producerea unei posibile tragedii.

Cu ocazia controlului, s-au identificat două arme letale de foc deținute ilegal, precum și muniție letală fără documente de proveniență sau transport. În încercarea de a evita reținerea, unul dintre suspecți a avariat o autospecială de poliție, punând în pericol atât viața polițiștilor, cât și siguranța cetățenilor. În urma acestor fapte, ambii suspecți au fost reținuți pentru 24 de ore și sunt cercetați penal pentru infracțiunea de nerespectare a regimului armelor și munițiilor. Operațiunea a fost realizată printr-o colaborare exemplară între Poliția Orașului Bocșa, Serviciul pentru Acțiuni Speciale Caraș-Severin și sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Reșița.

„Acest caz evidențiază riscurile reale și permanente cu care se confruntă polițiștii în exercitarea atribuțiilor: de la intervenții cu potențial letal, la confruntări cu infractori înarmați și imprevizibili, până la avarierea autospecialelor și expunerea vieții personale pentru siguranța comunității. În contextul acestor provocări, este esențial să se aprecieze și să se susțină eforturile polițiștilor care acționează zi de zi în teren, asumându-și riscuri considerabile pentru protejarea ordinii și siguranței publice. Siguranța publică nu poate fi asigurată doar prin decizii luate în birouri sau prin declarații politice, ci prin devotamentul, sacrificiul și profesionalismul polițiștilor din teren.”, transmit reprezentanții Sindicatului Europol.