Tradiție, folclor și bucurie la Belinț
Anul acesta, Ansamblul „Hora Belințului” împlinește 20 de ani de activitate. Cu această ocazie, administrația locală aduce mulțumiri tuturor celor care au făcut parte din acest ansamblu, dar și celor care l-au sprijinit cu drag de-a lungul anilor.
„Împreună ați contribuit la păstrarea vie a tradiției satului românesc, prin numeroase participări la turnee și spectacole, obținând premii cu care ne mândrim și astăzi.”, transmit reprezentanții Primăriei Belinț.
Ediția a XIV-a a Festivalului „Tradiții Belințene” a reunit toate generațiile de dansatori, soliști vocali precum Maria Drăghicescu, Cristian Tomoni, instrumentiști precum Sebastian Subțire dar și alți colegi ai lor, alături de coregraful Adrian Zimbran și coordonatorul Ioan Popovici, care au pus în scenă momente speciale, aplaudate de publicul prezent.
Primăria Belinț s-a străduit să pregătească și câteva surprize pentru această aniversare deosebită. Astfel, pe scenă au urcat mai mulți artiști îndrăgiți, precum Vlăduța Lupău, Stana Stepanescu, Dana Gruescu, Lena Miclăuș, Doru Petrean și Adi Poenaru.
Evenimentul a fost organizat de Primăria Comunei Belinț, Consiliul Local Belinț și Consiliul Județean Timiș.