Tradiția a prins din nou viață la Ghiroda, la „Lada cu Zestre”, ediția a XIX-a
Comunitatea din Ghiroda a trăit o zi specială dedicată valorilor autentice bănățene, în cadrul evenimentului „Lada cu Zestre”, ajuns la cea de-a XIX-a ediție. Manifestarea a reunit localnici și invitați de toate vârstele, într-o atmosferă plină de culoare, emoție și respect pentru tradiție Portul popular, cântecele și dansurile specifice zonei au readus în prim-plan spiritul autentic al Banatului, transformând evenimentul într-o veritabilă sărbătoare a identității culturale. Participanții au avut ocazia să se bucure de momente artistice deosebite și să retrăiască farmecul obiceiurilor păstrate din generație în generație. Desfășurarea evenimentului a fost posibilă cu susținerea financiară a Consiliului Județean Timiș, alături de sprijinul oferit de Primăria Ghiroda și Consiliul Local Ghiroda.