TIMIȘOARA RĂMÂNE FĂRĂ APĂ ȘI CĂLDURA
Joi, 5 februarie, mai multe zone din Timișoara vor rămâne fără apă caldă și încălzire între orele 08:00 și 15:00, din cauza unor lucrări urgente la rețeaua de termoficare.
Colterm S.A. anunță că joi, 5 februarie 2026, între orele 08:00 și 15:00, vor avea loc lucrări de remediere a defecțiunilor tehnice la punctele termice PT 19, PT 27 și PT 28.
Vor fi afectați consumatorii de pe mai multe străzi, inclusiv Vasile Goldiș, Filipescu, Take Ionescu, Martir Ghe. Iosub și Leandrului, precum și Grădinița cu P.P. nr. 20. La reluarea furnizării, apa poate fi tulbure temporar, iar utilizatorii sunt sfătuiți să nu o folosească până la limpezire. Intervențiile sunt necesare pentru menținerea funcționalității rețelei.