Timișoara, gazda unui eveniment despre viitorul medicinei

Prefectul județului Timiș, Paul Finta, a participat la prima ediție UMAN, un eveniment organizat la Timișoara, în perioada 15-17 octombrie, care aduce în prim-plan cele mai noi direcții din medicină și tehnologie. Specialiștii discută despre folosirea inteligenței artificiale în medicină, chirurgia robotică, metodele moderne de diagnostic și siguranța pacienților. Pe agenda evenimentului se află și conceptul de spital al viitorului. Întâlnirea reunește reprezentanți ai mediului medical și universitar, cercetători și profesioniști din tehnologie și cultură, cu scopul de a încuraja schimbul de idei și colaborarea între domenii.

Oct 16, 2026 - 14:18
Download App Download on App Store Get it on Google Play
Download App Download on App Store Get it on Google Play