Tentativă de fraudă prin SMS în numele TIMPARK

Serviciul Public de Interes Local pentru Administrarea Parcărilor Publice din Municipiul Timișoara trage un semnal de alarmă în contextul înmulțirii tentativelor de fraudă prin SMS la nivelul Municipiului Timișoara. S-a constatat că mai mulți șoferi au primit mesaje false prin care erau avertizați că trebuie să facă urgent plata unor presupuse tarife de parcare restante, respectiv a unor taxe de penalizare, prin accesarea unui link. Scopul celor care trimit astfel de mesaje este de a fura datele personale și bancare ale cetățenilor. Aceste mesaje nu sunt trimise de Serviciul Public de Interes Local pentru Administrarea Parcărilor Publice din Municipiul Timișoara - TIMPARK sau de către colaboratorii care gestionează aplicația TPARK! „Precizăm că singurele mesaje SMS trimise de către noi sau colaboratorii noștri sunt doar cele prin care informăm cetățenii asupra plăților tarifelor de parcare inițiate de către aceștia, prin care vi se comunică informații cu privire la zona și perioada de timp pentru care s-a făcut plata.”, transmit reprezentanții TIMPARK. Pentru siguranța dumneavoastră, citiți cu atenție când primiți un mesaj și nu acționați în grabă; fiți atenți la mesajele text care vă solicită să acționați imediat sau să efectuați plăți în regim de urgență; nu accesați link-urile din mesajele nesolicitate; nu introduceți datele cardului bancar; ștergeți imediat aceste mesaje. Dacă dați curs cererilor atacatorilor și realizați transferuri bancare, puteți suferi pagube financiare fără posibilitatea de a recupera fondurile transferate.

Sep 30, 2026 - 14:48
Download App Download on App Store Get it on Google Play
Download App Download on App Store Get it on Google Play