Teatrul Național din Timișoara după 20 de ani

În același timp, sfârșitul acestui an reprezintă o etapă de bilanț, căci iată, au trecut 20 de ani de când echipa Teatrului Național, condusă de Ada Hausvater, a transformat Naționalul timișorean într-un real exemplu de bune practici artistice și manageriale, la nivel național.

La prima vedere, în cifre, acești 20 de ani însumează 184 de spectacole create și jucate pe scenele sale – inițial o singură scenă, din 2008, două scene, iar din 2009, trei scene – o realizare unică, în sine. Acest număr, însă – 184 – conține în el numeroase vieți dedicate Teatrului Național. Este o realitate incontestabilă faptul că acești 20 de ani au însemnat viziune și construcție: construcție de echipă, în primul rând, căci Teatrul Național din Timișoara a format, în timp, o echipă artistică, tehnică și administrativă sudată, consolidată în termenii profesionalismului și centrată în jurul scenei, cu alte cuvinte, în jurul Spectacolului și al Spectatorului, dar și construcție de structură, căci managementul Teatrului Național, păstrat în permanență în spiritul și litera legii, s-a bazat pe principiile profesionalismului, ale identității integratoare și ale contactului permanent cu educația și cu civismul activ.

Redefinirea și afirmarea personalității și a amprentei identitare a Teatrului Național reprezintă un aspect esențial al construcției sale în acești 20 de ani  – prin asumarea spectacolului modern ca marcă de identitate, prin construcția profilului trupei de actori și prin performanța echipei tehnice de scenă, prin inițiative punctuale în care teatrul devine un factor de dezvoltare culturală, civică, socială și urbană, dacă ar fi doar să amintim celebrul – la vremea respectivă – Atelier Identitate (2018 – 2019), Concursul Național de Dramaturgie (2005 – 2021), proiectele privind îmbătrânirea (Art of Ageing, 2015), proiectele dedicate comunității de persoane cu dizabilități de auz (Central Park – Vocile orașului, 2019 – 2022) sau a adolescenților cu dizabilități neuropsihice și locomotorii (Viitorul copiilor / Future of the children, 2022 – 2023) etc.

În toți acești ani, Teatrul Național și-a propus – și a reușit – să își provoace publicul, să îl facă atent și curios atât față de poveștile construite în sala de teatru, cât și, prin racord la istoriile personale ale fiecărui spectator în parte, să îi crească receptivitatea față de lume și față de propria evoluție intelectuală și spirituală. Acesta a rămas – mai mult decât un obiectiv urmărit cu obstinație – un principiu de bază al Naționalului timișorean.

De altfel, dezvoltarea continuă a definit identitatea acestui teatru care și-a împins limitele tot mai departe, în dorința de a atrage spre teatru publicul tânăr. Recuperarea în cheie contemporană a unor texte majore – Trei surori, Viața e vis, Hamlet, Rinocerii, Anna Karenina, și atâtea altele – a mizat cu succes pe gândul că oamenii zilei de astăzi, cu un accent deosebit pe oamenii tineri, trebuie să regăsească în spectacolul de teatru temele și formele care vor răspunde cel mai bine orizontului lor,

problemelor lor, gustului lor estetic și că, asumându-le, își vor lărgi limitele percepției, devenind, astfel, mai bine echipați ca „oameni ai cetății”.

În toamna anului 2005 începea, așadar, nu doar construcția unei echipe, ci și viziunea unui teatru ce paria pe evoluție. Scena clasică, à l’italienne, singura la vremea respectivă, restricționa repertoriul la un anumit tip de spectacole, ceea ce făcea ca un spațiu de joc alternativ, echipat pentru spectacolul contemporan de teatru, să fie nu doar esențial, ci absolut necesar. Din acest vis s-a născut, în anul 2008, Sala 2 – fostul manej imperial, rătăcit, parcă, în mijlocul unui parc cu nume predestinat, Parcul Civic, dar, și el, oarecum ieșit de pe traseul principal și din istoria orașului. Și pentru că actorii din trupa teatrului exersau tot mai mult un tip de spectacol intimist, de proximitate cu spectatorul, în anul 2009, Teatrul Național a deschis sus de tot, la ultimul etaj, o mică sală de spectacole, inițial dedicată experimentului. Succesul de care s-a bucurat acel loc, cunoscut astăzi ca Studio UȚU, încă de la prima reprezentație cu spectacolul Aeroport, a transformat instantaneu spațiul în cea de-a treia sală a teatrului. Iar spectacolul Aeroport se joacă și astăzi, la finalul anului 2025, în aceeași distribuție.

Considerând sistemul teatral un sistem viu, flexibil, dar, totodată, încadrând toate inițiativele artistice, de producție și administrative într-o structură procedurată, în acord cu legislația, Teatrul Național din Timișoara a dobândit toate instrumentele necesare pentru a construi pe baze solide un parcurs impecabil, în care oamenii au învățat să lucreze împreună, să se responsabilizeze și, mai ales, să pună în centrul preocupărilor lor profesionale, Spectacolul. 

Evoluția acestui teatru se poate măsura în cifre, dar calitatea acestei evoluții înseamnă mult mai mult decât atât. Aflat într-un con profund de umbră la preluarea mandatului, nu doar pe plan național, ci inclusiv în orașul pe care se presupunea că îl reprezintă, Teatrul Național și-a modificat radical paradigma de vizibilitate și de impact. Repertoriul încadrează titlurile fiecărei stagiuni în programe care cartografiază și răspund diversității beneficiarilor. Teatrul Național a inclus în infrastructura teatrală a României două săli noi de spectacol, devenind, totodată, un pionier în reconversia culturală, recuperând pentru teatru fostul manej imperial, parte a vechiului bastion Maria Theresa. Nu mai puțin, Teatrul Național din Timișoara a construit Atelierele Fabrica de decoruri, prima linie profesională de producție de decoruri de teatru. Cu enorm de multă bucurie, o parte din spațiile generoase ale Fabricii de decoruri a devenit spațiu de joc în Anul Capitalei Europene a Culturii și, din nou, anul acesta, pentru două dintre premierele stagiunii - Cântăreața cheală de Eugène Ionesco și Scriitoarea de Ella Hickson.