Târgul de Crăciun al Facultății de Mecanică UPT – un gest simplu, cu impact real

În fiecare an, odată cu apropierea Crăciunului, comunitatea academică a Universității Politehnica Timișoara își îndreaptă gândurile și către cei pentru care sărbătorile nu vin întotdeauna cu daruri și lumină.

Dec 16, 2025 - 17:16
Târgul de Crăciun al Facultății de Mecanică UPT – un gest simplu, cu impact real
Download App Download on App Store Get it on Google Play
Download App Download on App Store Get it on Google Play

Dincolo de activitatea didactică și de cercetare, spiritul Politehnicii se regăsește și în solidaritate, implicare și dorința sinceră de a face bine.

În acest context, Facultatea de Mecanică a Universității Politehnica Timișoara a organizat, în holul facultății, cea de-a treia ediție a Târgului de Crăciun – un eveniment devenit deja tradiție, dedicat sprijinirii copiilor defavorizați.

În atelierele facultății, studenții, alături de cadrele didactice, au lucrat cu răbdare și entuziasm la realizarea unor decorațiuni de Crăciun, fiecare obiect purtând amprenta muncii făcute cu grijă. Unele au fost confecționate manual, altele au prins formă cu ajutorul tehnologiilor moderne – imprimare 3D, gravare și debitare laser – într-o îmbinare firească între creativitate, inginerie și dorința de a dărui. Obiectele au fost oferite spre vânzare în cadrul târgului, iar sumele colectate, completate de donațiile studenților și ale cadrelor didactice, vor fi folosite pentru a aduce o bucurie de Crăciun copiilor instituționalizați, cu vârste cuprinse între 6 și 16 ani, beneficiari ai proiectului „Casa Olarului”, derulat de Fundația Umanitară „Chosen”.

La reușita Târgului de Crăciun au contribuit toate departamentele Facultății de Mecanică, alături de echipa Formula Student UPT Racing Team, Clubul de Robotică Mecha Fusion și Liga Studenților din Facultatea de Mecanică (LSFMT), fiecare organizând câte un stand propriu. Implicarea lor a transformat holul facultății într-un spațiu viu, în care spiritul sărbătorilor s-a împletit firesc cu energia tinerilor.