Târg de Crăciun cu caracter social în Piața Victoriei
Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara organizează, în perioada 15–18 decembrie, Târgul de Crăciun cu Caracter Social, în Piața Victoriei nr. 1B, la fosta florărie. Evenimentul aduce împreună comunitatea și sprijină implicarea socială prin activități festive și creative.
Programul include primirea colindătorilor, cu momente speciale oferite de copiii de la Fundația Chosen – Casa Olarului pe 15 decembrie, respectiv de elevii clasei a VIII-a C de la Școala Generală 19 pe 18 decembrie. Participanții se pot bucura de ateliere de confecționare fulgi de nea alături de beneficiarii Centrului de Zi dr. Aurora Heim și de caricaturi personalizate realizate de artista Nina Jurca.