Subunitate de pompieri la Pișchia
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Banat” Timiș a făcut un nou pas pentru extinderea infrastructurii de intervenție, odată cu demararea proiectului de construire a unei subunități de pompieri în comuna Pișchia. Construcția subunității de pompieri din comuna Pișchia intră în faza de execuție, după semnarea ordinului de începere a lucrărilor și predarea amplasamentului către constructor. Investiția este realizată prin Programul Dezvoltare Durabilă 2021-2027 și are ca scop dezvoltarea infrastructurii operaționale a ISU Timiș, precum și creșterea capacității de intervenție în partea de nord-est a județului.