Subprefectul județului Timiș, în vizită la Sânandrei
Subprefectul de Timiș, Liliana Oneț, a răspuns invitației primarului Claudiu Coman de a efectua o vizită de lucru în comuna Sânandrei. Împreună cu edilul și cu reprezentanții administrației locale subprefectul a avut un dialog aplicat privind principalele proiecte aflate în implementare, investițiile deja realizate și cele planificate pentru perioada următoare, precum și direcțiile de dezvoltare ale comunei. Un subiect important al discuțiilor l-au constituit aspectele legate de aplicarea legilor fondului funciar și finalizarea procesului de restituire a proprietăților.