Studenții UPT au adus surprize de Paști copiilor din Charlottenburg
Copiii din Charlottenburg au avut parte de o zi specială, cu activități educative și cadouri de Paște oferite de studenți.
Universitatea Politehnica Timișoara, prin Facultatea de Științe ale Comunicării, a organizat evenimentul „Iepurașul FSC”, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Timiș și Primăria Comunei Bogda. Activitatea s-a desfășurat în Charlottenburg, cunoscut ca singurul sat rotund din România, și s-a adresat elevilor de la școala primară și copiilor de grădiniță.
Studenții de la specializarea Traducere și Interpretare (engleză-germană) au pregătit ateliere interactive pentru cei mici, sub coordonarea lect. univ. dr. Ana-Maria Dascălu-Romițan. La final, copiii au primit cadouri de Paște și cărți oferite de studenți.
Programul a inclus și activități pentru studenți, axate pe cultura germană din Banat, prin vizite la obiective locale și în localitățile din zonă. Totodată, Facultatea de Științe ale Comunicării a încheiat un parteneriat cu Primăria Comunei Bogda pentru dezvoltarea unor proiecte educaționale viitoare.