START LA LIGHTS OF THE VILLAGE ÎN TIMIȘ

De Sfântul Nicolae se deschide oficial festivalul de iarnă Lights of the Village la Muzeul Satului, unde timp de două săptămâni vizitatorii vor avea parte de patinoar gratuit, carusel, ateliere, concerte și numeroși artiști cunoscuți, într-un eveniment cu intrare liberă pentru toate activitățile.

Dec 5, 2025 - 18:49
START LA LIGHTS OF THE VILLAGE ÎN TIMIȘ
Download App Download on App Store Get it on Google Play
Download App Download on App Store Get it on Google Play

"Patinoar gratuit, carusel, ateliere de Crăciun, concerte, toate acestea de mâine, de Sfântul Nicolae, când dăm startul celui mai frumos eveniment de iarnă din Timiș! Până în pragul Crăciunului, în 21 decembrie, Muzeul Satului găzduiește Lights of the Village, ocazie perfectă să veniți alături de cei dragi. 

De-a lungul celor 2 săptămâni de sărbătoare așteptăm artiști mari, capete de afiș fiind Subcarpați, The Motans, Vunk, Damian & Brothers, Tania Turtureanu, Argatu, Mircea Baniciu, Phaser, TM Groove & Tania Ionescu, Dorina Vasilashko, Maryliss și Adrian Ilie & friends. 

Intrarea este liberă la toate activitățile, inclusiv la patinoar, deoarece familiile, indiferent de posibilități financiare, ar trebui să se bucure de atmosfera lunii decembrie. 

Ne vedem mâine, cu bucurie, luminițe, concerte și toată magia zilelor de iarnă, de la ora 16, la deschiderea Lights of the Village", transmite Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș.