Șoferi prinși cu alcoolemie și plăcuțe ilegale
Polițiștii Biroului Rutier au depistat un bărbat de 41 de ani din Arad, care conducea un autoturism pe strada Sabin Drăgoi având o alcoolemie de 0,99 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Într-un alt caz, polițiștii Secției 1 Vlaicu au oprit în trafic un bărbat de 60 de ani, tot din Arad, care conducea un autoturism cu plăcuțe de înmatriculare aparținând unui alt vehicul.
În ambele situații, au fost întocmite dosare penale pentru infracțiuni la regimul circulației rutiere.