Sfântul Ioan Botezătorul, sărbătorit pe 7 ianuarie
Credincioșii ortodocși îl sărbătoresc pe 7 ianuarie pe Sfântul Ioan Botezătorul, cunoscut drept ,,Înaintemergătorul”. Este ziua în care îl cinstim pe cel care l-a botezat pe Hristos în râul Iordan. Cu acest prilej, Iisus s-a făcut cunoscut oamenilor la 30 de ani, vârstă pe care evreii o consideră a maturității. Sfântul Ioan Botezătorul s-a născut în familia preotului Zaharia. Elisabeta, mama sa, era rudă cu Fecioara Maria. Sfântul Ioan era smerit și umbla îmbrăcat într-o haină aspră din păr de cămilă și purta o curea din piele. Hrana lui erau lăcustele și mierea sălbatică. A trait într-o peșteră, în pustietate, până când a fost prins de Irod, întemnițat și în cele din urmă ucis prin tăierea capului. În această zi își sărbătoresc onomastica persoanele care poartă numele Ioan, Ion, șau Ioana, dar și derivatele lor. Momentul este și unul de reflecție asupra credinței tradiilor și valorilor spirituale transmise din generație în generație. În calendarul ortodox, Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul este prăznuită la 29 august. Este sărbătoarea care încheie anul bisericesc, deoarece pe 1 septembrie, începe noul an bisericesc.