Seară dedicată Corpului Diplomatic
Luni, 15 decembrie 2025, Majestatea Sa Custodele Coroanei a găzduit la Palatul Regal seara anuală dedicată Corpului Diplomatic acreditat la București. Prima recepție de acest fel a avut loc acum 159 de ani, în Sala Tronului din Palatul Regal de atunci, și a fost găzduită de Principele Suveran Carol I, în primul său an de domnie. În prezența Majestății Sale Custodelui Coroanei și a Alteței Sale Regale Principele Radu, precum și a Altețelor Lor Regale Principesa Elena, Principesa Sofia și Principesa Maria, seara a început cu intonarea Imnului Regal, de către Orchestra Reprezentativă a Ministerului Apărării Naționale. A urmat un cuvânt de bun-venit adresat în numele Custodelui Coroanei de Principele Radu, apoi discursul Excelenței Sale Președintelui Senatului României, Mircea Abrudean, și discursul Excelenței Sale Arhiepiscopului Giampiero Gloder, Nunțiul Apostolic, Decan al Corpului Diplomatic. La seara regală au luat parte reprezentanți ai Guvernului, ai Ministerului Afacerilor Externe și ai Ministerului Apărării Naționale, șefi ai misiunilor diplomatice bilaterale și multilaterale acreditate în România și membri ai Casei Majestății Sale.