Se oprește apa în mai multe localități din Timiș
Aquatim anunță întreruperi programate ale furnizării apei în mai multe localități, în zilele de 23 și 24 aprilie, pentru lucrări de mentenanță și igienizare a rețelei.
Joi, 23 aprilie, apa va fi oprită în Pădureni între orele 9 și 12, iar în Vișag între 13 și 16, pentru intervenții la foraje. Tot în 23 aprilie, în Buzad, furnizarea apei va fi întreruptă între orele 9 și 17, pentru spălarea rezervorului de înmagazinare.
Lucrările continuă pe 24 aprilie, când în Buzad presiunea apei va fi redusă între orele 9 și 15, pentru spălarea rețelei de distribuție. Intervențiile fac parte din programul de întreținere preventivă și urmăresc menținerea calității apei potabile.
La reluarea alimentării este posibil ca apa de la robinete să fie temporar tulbure. Consumatorii sunt sfătuiți să nu o folosească în scopuri menajere până la limpezire și să își asigure rezerve suficiente pentru intervalele afectate.