Se încheie sezonul de încălzire în Timișoara
Ultima zi din aprilie marchează finalul sezonului de încălzire 2025–2026 în sistemul centralizat din Timișoara, potrivit Colterm.
Odată cu încheierea perioadei reci, sistemul de termoficare intră în modul de vară. Din 24 aprilie, CET Sud a fost oprită, iar furnizarea a fost preluată de CT Centru, care va asigura în continuare apa caldă pentru consumatori.
Reprezentanții companiei precizează că, în perioada următoare, vor continua lucrările de exploatare, verificare și intervenție, în paralel cu pregătirile pentru sezonul rece următor.