SĂRBĂTOAREA CRĂCIUNULUI, SPECTACOL ANIVERSAR PENTRU ADRIAN STANCA LA BUZIAȘ
Casa de Cultură din Buziaș va găzdui pe 19 decembrie 2025, de la ora 18:00, un eveniment deosebit dedicat sărbătorilor de iarnă și, totodată, marcării a 35 de ani de activitate în cântecul bănățean ai cunoscutului interpret Adrian Stanca. Spectacolul este intitulat „Sărbătoarea Crăciunului”
Pe scenă vor urca numeroși artiști îndrăgiți ai folclorului, între care Andreea Voica, Liliana Laichici, Raluca și Oana Stanca, Ciprian Pop, Cornelia Lupulescu și Alex Micșescu. Programul muzical va fi îmbogățit de un duet de viori susținut de Mihai Pelici Drăghicescu și Ștefan Roșu, precum și de prezența Tarafului Pro Datina, condus muzical de Adrian Scorbote.
Atmosfera tradițională va fi completată de Mircea Cârțișorean și dubașii din Țela, Ansamblul Plai Bucovinean din Dorna Candrenilor, dar și de colindătorii Pe de Mara și Iza Maramureșului. Evenimentul va fi prezentat de Felicia Stoian.
Accesul la spectacol se face pe bază de invitații, disponibile la Casa de Cultură din Buziaș. Organizațiile partenere includ instituții locale și culturale care sprijină promovarea tradițiilor românești în prag de sărbători.