Salvator și în timpul liber
În timp ce se pregătea să meargă la culcare, a auzit agitație în afara casei. A ieșit să vadă ce se întâmplă și a observat o locuință cuprinsă de flăcări. Era în concediu de odihnă, însă, în această noapte, instinctul de salvator l-a făcut să acționeze fără ezitare.
Pentru soldatul Robert-Viorel Lungu, pompier în cadrul Detașamentului de Pompieri Lugoj și locuitor al satului Honorici, instinctul de salvator nu ține însă cont de program.
A alergat spre locuința cuprinsă de incendiu și a întâlnit în curte un bărbat extrem de agitat. L-a întrebat dacă este bine, iar în acel moment a observat că în interiorul casei se mai afla o femeie, în vârstă de aproximativ 70 de ani, greu deplasabilă.
Fără să stea pe gânduri, Robert a intrat în locuința cuprinsă de flăcări. A găsit-o pe femeie și a scos-o afară, purtând-o pe umăr. Aceasta prezenta o arsură la nivelul membrelor inferioare.
După ce s-a asigurat că toate persoanele sunt în siguranță, colegul nostru nu s-a oprit. Ajutat de câțiva vecini, a încercat să limiteze propagarea incendiului până la sosirea echipajelor de pompieri.
Pentru câteva minute, între flăcări și oamenii care aveau nevoie de ajutor, nu a mai existat nicio diferență între timpul de serviciu și timpul liber. A existat doar reflexul de a salva o viață.
Incendiul s-a extins pe aproximativ 250 de metri pătrați.
În jurul orei 23:50, pompierii au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință din localitatea Honorici.
Apelul inițial primit prin 112 anunța un incendiu de vegetație uscată și deșeuri. La sosirea pompierilor, însă, situația era mult mai gravă: incendiul se manifesta cu flacără deschisă la un imobil, pe o suprafață de aproximativ 250 de metri pătrați, existând riscul ca flăcările să se extindă la două case învecinate.
La locul intervenției au fost mobilizate o autospecială de primă intervenție și comandă, trei autospeciale de stingere, o autocisternă cu o capacitate de 30.000 de litri de apă și două ambulanțe SAJ.
Pompierii au acționat timp de mai multe ore pentru localizarea și stingerea incendiului. Spre dimineață, după o intervenție dificilă și susținută, incendiul a fost lichidat.
"În mijlocul unei nopți care putea avea un deznodământ tragic, o femeie a primit o nouă șansă.
Iar cel care i-a oferit-o a fost un pompier aflat în concediu, care, în momentul în care a auzit că un om are nevoie de ajutor, nu a stat nicio clipă pe gânduri.
Pentru că, dincolo de uniformă, rămâne aceeași chemare: aceea de a salva vieți. Iar uneori, această chemare se aude cel mai puternic atunci când nimeni nu ți-o cere.", transmit reprezentanții ISU Timiș.