Sala de sport a UPT poartă numele fostului rector Viorel-Aurel Șerban

Universitatea Politehnica Timișoara a dat numele fostului rector Viorel-Aurel Șerban sălii de sport de la Baza Sportivă nr. 4, de pe Calea Ghirodei. Placa a fost dezvelită duminică, 18 octombrie, în ziua în care acesta ar fi împlinit 72 de ani. Decizia a fost o inițiativă a actualului rector, Florin Drăgan, în semn de recunoaștere a contribuției lui Viorel-Aurel Șerban la dezvoltarea universității și la susținerea sportului. La eveniment au participat colegi, colaboratori și membri ai familiei. În aceeași zi, sala a găzduit și turneul de handbal pentru copii și juniori „Memorialul Viorel-Aurel Șerban”, dedicat fostului rector, care a condus UPT în perioada 2012-2020.

Oct 19, 2026 - 11:49
Download App Download on App Store Get it on Google Play
Download App Download on App Store Get it on Google Play