S-a aprins iluminatul festiv la Timișoara
Timișoara a primit straie de sărbătoare. Târgul de Crăciun a fost deschis duminiă, 30 noiembrie, cu ocazia Sărbătorii Sfântului Andrei. Este a XVIII-a ediție a evenimentului și a avut loc în prezența a mii de persoane, care au așteptat cu nerăbdare aprinderea bradului și a instalațiilor. Pe scenă, Spiritul Crăciunului a fost marcat de concerte tematice. Trupa timișoreană Box Ofiice a susținut intro-ul muzical, înainte de concertul lui Ștefan Bănică Junior. A venit și momentul artistic cel mai așteptat al serii, concertul lui Ștefan Bănică Junior, care a încălzit atmosfera în centrul Timișoarei. Timp de cinci săptămâni, patru piețe centrale din Timișoara vor găzdui spectacole, colinde și atracții de sezon, de la roata panoramică, la patinoar.