Reținuți pentru braconaj cinegetic, în Ajunul Crăciunului
Doi bărbați din Hălmăgel au fost reținuți în Ajunul Crăciunului, pe Muntele Găina, fiind bănuiți de vânătoare neautorizată. În mașina lor au fost găsite două arme de vânătoare.
Polițiștii Secției 10 Rurală Gurahonț au intervenit în dimineața de 24 decembrie 2025, după ce au fost sesizați că mai multe persoane ar participa la o vânătoare neautorizată într-o pădure de pe Muntele Găina.
În urma verificărilor efectuate atât în fondul forestier, cât și pe căile de acces, polițiștii au identificat în trafic și au oprit pentru control un autoturism în care se aflau doi bărbați, de 40 și 21 de ani, ambii din localitatea Hălmăgel. În interiorul vehiculului au fost găsite două arme de vânătoare, acestea fiind ridicate pentru continuarea cercetărilor.
Cei doi bărbați au fost conduși la sediul poliției, iar în urma audierilor au fost reținuți pentru 24 de ore, fiind cercetați pentru braconaj cinegetic și nerespectarea regimului armelor și munițiilor. Cercetările continuă sub coordonarea procurorilor.