REȚEAUA DE GAZ DIN DUDEȘTII NOI PROGRESEAZĂ, LUCRĂRILE CONTINUĂ ȘI ÎN SEZONUL RECE
Lucrările la rețeaua de gaz din comuna Dudeștii Noi sunt în desfășurare, cu un stadiu de execuție de peste 22%. Se lucrează pe strada Căminului, urmând ca ulterior să fie acoperite și străzile din Satul Nou. Cetățenii pot depune cereri pentru racordarea proprietăților la rețea la Primărie sau online.
Primăria comunei Dudeștii Noi anunță că lucrările la rețeaua de distribuție a gazelor naturale continuă chiar și în sezonul rece, într-un ritm adaptat pentru a asigura calitate și eficiență. Potrivit Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Dimitrie Țichindeal, liderul proiectului, stadiul de execuție a depășit 22%.
În prezent, se lucrează pe strada Căminului, urmând ca utilajele să fie mutat în Satul Nou, pe străzile Păcii, Soarelui, Livezii, Oituz și Rozelor. Primarul Ion Goșa subliniază necesitatea înțelegerii cetățenilor pentru eventualele inconveniente legate de murdărirea mașinilor sau a locuințelor, precizând că oprirea lucrărilor ar putea întârzia proiectul pe termen nedeterminat.
În paralel, locuitorii sunt invitați să depună cererile pentru executarea legăturii proprietății la sistemul de distribuție a gazelor, primul pas către racordare. Cererile pot fi depuse la registratura Primăriei în timpul programului sau trimise electronic pe adresele primariadudestiinoi@yahoo.com și comuna@dudestiinoi.ro. Primăria încurajează distribuirea informației și către persoanele fără acces la internet.