Replantare reușită a antebrațului amputat la Casa Austria – SCJUPBT
Sâmbătă, 17 ianuarie 2026, un bărbat de 62 de ani a fost adus de urgență la Casa Austria – SCJUPBT, prezentând o amputație completă a treimii medii a antebrațului drept, rezultat al unui accident casnic cu circular. Segmentul distal al membrului a fost transportat în condiții de crioprezervare.
Intervenția chirurgicală, care a durat 10 ore și 30 de minute, a reușit replantarea antebrațului, a mâinii și a tuturor degetelor. La final, semnele clinice erau favorabile: tegumente calde, culoare roz, puls capilar prezent și saturație periferică a oxigenului (SpO₂) >97%.
Pacientul a fost monitorizat intensiv timp de două săptămâni, pentru a preveni complicații precum tromboza anastomozelor microchirurgicale, infecția sau sindromul de reperfuzie. Ulterior, acesta a continuat tratamentul pe secția de Chirurgie Plastică și a început protocolul de electrofiziokinetoterapie, esențial pentru recuperarea funcțională a membrului, fiind externat cu evoluție favorabilă.
Pe 17 februarie 2026, pacientul a revenit la primul control postexternare, starea sa fiind stabilă.
Echipele implicate au inclus medici din Chirurgie Plastică, Ortopedie și ATI, alături de personal de suport, a căror coordonare și profesionalism au fost decisive în succesul intervenției.