Recunoștință pentru eroii neamului în Satchinez
Comunitatea din Satchinez s-a reunit astăzi, de Înălțarea Domnului și Ziua Eroilor, pentru a aduce un pios omagiu celor care s-au jertfit pentru țară. Primarul comunei, Florin Cheaua, a participat alături de localnici la slujba religioasă și la ceremonia solemnă de depunere de coroane organizată în memoria ostașilor români.
Edilul a subliniat importanța recunoștinței față de înaintași, amintind că pacea și libertatea de astăzi sunt rodul sacrificiului lor.
„A fost un moment de liniște, recunoștință și respect pentru cei care au luptat pentru credință, libertate și viitorul României. Avem datoria să nu uităm niciodată sacrificiul lor și să păstrăm vie memoria celor care și-au dat viața pentru țară”, a transmis primarul Florin Cheaua.
Cu prilejul aceleiași zile, în care sunt celebrați și Sfinții Împărați Constantin și Elena, primarul a transmis un călduros „La mulți ani!”, sănătate și binecuvântări tuturor celor care își serbează onomastica.