R. LAȚCĂU: "CONECTĂM TIMIȘOARA!"
Peste 28.000 de timișoreni au câștigat timp alegând ruta mai rapidă dintre Ronaț, Blașcovici și Iosefin, prin Pasajul Solventul.
În doar cinci zile de la deschiderea traficului, cu restricții, aproape 17.000 de autoturisme au traversat pasajul dinspre Calea Bogdăneștilor, iar peste 11.000 dinspre zona Gării.
"E parte a nodului strategic de infrastructură din vestul orașului, prin care conectăm sudul de nordul orașului și prin care transformăm radical zona. În 2026 continuăm investițiile aici: finalizăm și linia de tramvai a pasajului, Podul Solventul și o nouă linie de tramvai care va lega Pasajul Solventul de Gara de Nord. Construim legături noi și recuperăm întârzieri de zeci de ani.", transmite viceprimarul Ruben Lațcău.