Primii kilometri asfaltați pe A1 Margina-Holdea

Aug 24, 2026 - 11:38
Download App Download on App Store Get it on Google Play
Download App Download on App Store Get it on Google Play

Lucrările pe secțiunea Margina-Holdea a autostrăzii A1 avansează, iar pe primii kilometri a început deja așternerea asfaltului. Potrivit directorului general al CNAIR, Cristian Pistol, șantierul a ajuns la un stadiu fizic de 72%.

Antreprenorul a început așternerea stratului de bază pe aproximativ 4 kilometri și a folosit până acum circa 3.000 de tone de asfalt.

În paralel, este montată fabrica de grinzi prefabricate pentru cele cinci structuri de pe traseu, trei pasaje și două viaducte. Primele 18 grinzi, fiecare cu o lungime de 40 de metri, au fost deja livrate în șantier.

Lucrările continuă și la cele două tuneluri. La Tunelul 1, ambele galerii au fost străpunse, iar acum se lucrează la sistemul de drenaj. La Tunelul 2, mai sunt de excavat 85 de metri pe galeria din stânga și doar 5 metri pe cea din dreapta.

Contractul pentru cei 9,13 kilometri ai secțiunii Margina-Holdea are o valoare de 1,82 miliarde de lei, fără TVA, și este finanțat prin PNRR. Finalizarea acestui tronson va asigura continuitatea autostrăzii între Boița și Nădlac, pe o distanță de peste 360 de kilometri.