Primăria Timișoara se alătură activităților dedicate protecției civile
Sâmbătă aceasta, de la ora 11:00, timișorenii sunt așteptați în Piața Victoriei, de Ziua Protecției Civile.
"Protecția civilă înseamnă oameni care intervin rapid atunci când apar situații de risc. Echipele SALVO acționează pe apă, în medii periculoase și la înălțime. Ei intervin în misiuni medicale și asigură suport tehnic-logistic și intervenții de cercetare canină.
Sâmbătă îi vedeți în acțiune: demonstrații live, salvări la înălțime, exerciții interactive și ateliere dedicate diferitelor tipuri de risc. Puteți vedea echipamentele folosite în intervenții reale și puteți înțelege cum se pregătesc pentru situații-limită.
Am pregătit și două corturi deschise publicului: unul cu imagini din timpul misiunilor, celălalt cu informații utile despre activitatea echipelor.
Vă așteptăm să îi cunoașteți și să vedeți, de aproape, cum arată siguranța în acțiune.", transmit reprezentanții municipalității.