Primăria Timișoara contestă amenda Gărzii de Mediu
Primăria Municipiului Timișoara a anunțat că va contesta în instanță amenda de peste 100.000 de lei aplicată de Garda de Mediu Timiș, în contextul unor lucrări de protejare și refacere a spațiilor verzi afectate de parcarea ilegală.
Reprezentanții primăriei susțin că măsurile luate au fost ca răspuns la solicitările repetate ale cetățenilor, în medie peste 100 de cereri lunare pentru eliberarea zonelor verzi ocupate de autovehicule. Potrivit acestora, intervențiile vizează refacerea suprafețelor degradate și limitarea accesului mașinilor în zonele verzi.
În nota de constatare din 10 martie 2026, inspectorii au consemnat existența unui spațiu verde afectat de parcarea repetată pe strada Andronescu și au dispus un set de măsuri de remediere, inclusiv delimitarea zonelor afectate și întreținerea corespunzătoare a vegetației, conform Legii nr. 24/2007.
Primăria afirmă că a început implementarea măsurilor, printre care protejarea arborilor, refacerea zonelor degradate și restricționarea accesului auto. Ulterior, însă, inspectorii au revenit cu o nouă constatare, în care au menționat depuneri de piatră și resturi de lemn, situație pentru care a fost aplicată amenda contestată.
Autoritățile locale susțin că au încercat în ultimii ani diverse soluții pentru protejarea spațiilor verzi, inclusiv montarea de stâlpișori, însă aceștia au fost frecvent deteriorați. Primăria afirmă că intervențiile actuale urmăresc refacerea treptată a zonelor afectate, în funcție de gradul de degradare și resursele disponibile.