"VREAU SĂ FIU PILOT"

Programul "Vreau să fiu pilot" a ajuns la Remetea Mare. Copiii au avut parte de demonstrații spectaculoase.

Noi 30, 2025 - 09:05
"VREAU SĂ FIU PILOT"
Download App Download on App Store Get it on Google Play
Download App Download on App Store Get it on Google Play

Vineri, la Școala Gimnazială din Remetea Mare, a avut loc de un moment cu totul special: Federația Română de Automobilism Sportiv, condusă de Norris Măgeanu, a venit cu programul “Vreau să fiu pilot”, oferindu-le copiilor demonstrații spectaculoase și o experiență pe care nu o vor uita curând.

Unitatea de învățământ a fost aleasă printre puținele școli din județul Timiș datorită președintelui Agenției Naționale pentru Sport, Bogdan Matei, care a transmis personal către Norris Măgeanu că, dacă ajunge în Timiș, trebuie să treacă și pe la școala din Remetea Mare — o școală frumoasă, apreciată și vizibilă în mediul online.

"Iar la Gala Campionilor, în fața a peste 600 de invitați din întreaga țară, am avut mândria ca Primăria Remetea Mare să fie premiată. Le mulțumesc tuturor celor implicați, dar și președintelui Consiliului Județean Timiș, prezent în sală, pentru investițiile constante în sport și educație — inclusiv în comunitatea noastră. Continuăm să demonstrăm că Remetea Mare este o comună activă, vizibilă și apreciată!", transmite primarul Cosmin Chira.