Vizită de lucru a subprefectului județului Timiș în Parța și Pădureni
Subprefectul județului Timiș, Liliana Oneț, a continuat seria vizitelor de lucru în teritoriu, prin deplasări în comunele Parța și Pădureni, unde a avut întâlniri cu reprezentanții administrațiilor publice locale. La Parța, subprefectul s-a întâlnit cu primarul Daniel Drăgan, iar la Pădureni cu primarul Dorin Ignuța, alături de viceprimari și membri ai aparatului administrativ. Discuțiile au vizat atât activitatea curentă a administrațiilor locale, cât și principalele obiective de dezvoltare ale celor două comunități.