VIDEO | Trei tineri reținuți pentru trafic de minori și droguri
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T., au destructurat o grupare formată din trei tineri, cu vârste între 20 și 25 de ani, acuzați că au sechestrat și agresat o minoră de 17 ani. Ancheta a stabilit că principalul suspect, un tânăr de 20 de ani, a ademenit victima în toamna anului trecut prin metoda „Loverboy”, însă în ianuarie 2026 a încercat să o oblige prin forță să practice prostituția.
Din cauza refuzului adolescentei, agresorul a apelat la sprijinul altor doi membri ai familiei sale, toți trei lovind fata în repetate rânduri cu obiecte contondente. Pentru a-i anula capacitatea de apărare, suspectul principal i-a oferit și a forțat-o să consume canabis și cocaină, iar în cele din urmă, văzând că aceasta continuă să se opună, au transportat-o cu un autoturism la ieșirea din localitatea Tomnatic, unde au abandonat-o pe marginea drumului.
În cursul zilei de astăzi, 12 mai 2026, procurorii au dispus reținerea celor trei persoane pentru trafic de minori în formă agravantă, în timp ce pe numele tânărului de 20 de ani s-a reținut și infracțiunea de trafic de droguri de risc și mare risc. Aceștia au fost prezentați Tribunalului Timiș cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.