UPT, pe primul loc în România în domeniul Electronică și Inginerie Electrică
Universitatea Politehnica Timișoara ocupă primul loc în România și locul 357 la nivel mondial în clasamentul Research.com 2026 pentru domeniul Electronics and Electrical Engineering.
Performanța este susținută de trei cercetători ai UPT incluși în clasamentul internațional: Radu-Emil Precup, Ion Boldea și Ștefan Preitl. Primele două poziții din România sunt ocupate de cercetători ai Universității Politehnica Timișoara.
Prof. univ. dr. ing. Radu-Emil Precup este clasat pe primul loc în România și se numără printre cadrele didactice care vor preda la noua Facultate de Robotică, Inteligență Artificială și Sisteme Autonome.
Clasarea UPT între primele 400 de universități din lume în acest domeniu evidențiază rezultatele cercetării desfășurate la Timișoara și expertiza echipelor universitare.