Streinu-Cercel: Vaccinarea copiilor previne gripa

Oct 30, 2025 - 17:16
Download App Download on App Store Get it on Google Play
Download App Download on App Store Get it on Google Play
În pragul sezonului rece, Prof. Univ. Dr. Adrian Streinu-Cercel, președintele Comisiei pentru Sănătate din Senatul României, trage un semnal de alarmă: gripa nu este o simplă răceală, ci o problemă gravă, care poate avea complicații serioase și poate afecta întreaga familie. „Gripa este o boală gravă, cu impact asupra întregii familii. Prevenția prin vaccinare are cel mai bun randament, mai ales la copii”, a declarat medicul, cu ocazia Zilei Mondiale de Prevenire a Gripei. Streinu-Cercel a subliniat că imunizarea este prima linie de apărare împotriva virusului gripal. „Pentru fiecare șapte copii vaccinați se previne un caz de gripă. Apelul este clar: vaccinați-vă!”, a spus acesta. În prezent, România are una dintre cele mai scăzute rate de vaccinare pediatrică din Europa – doar 2,5% dintre copiii cu vârste între 2 și 19 ani sunt imunizați antigripal. Medicii avertizează că, fără o creștere a imunizării, fiecare sezon gripal va continua să aducă presiune pe spitale și costuri ridicate pentru sistemul medical.