STPT, profit de peste șase ori mai mare în primele nouă luni din 2026

Oct 22, 2026 - 10:14
STPT, profit de peste șase ori mai mare în primele nouă luni din 2026
Download App Download on App Store Get it on Google Play
Download App Download on App Store Get it on Google Play

Societatea de Transport Public Timișoara a înregistrat un profit de 6,19 milioane de lei în primele nouă luni ale anului 2026, de peste șase ori mai mare față de perioada similară din 2025. Compania a raportat și o creștere a cifrei de afaceri, mai mulți kilometri parcurși și costuri mai mici de operare pe kilometru.

Cifra de afaceri a STPT a ajuns la 151,5 milioane de lei, în creștere cu 10,3% față de primele nouă luni ale anului trecut, când societatea a înregistrat un profit de 930.000 de lei. Veniturile totale au crescut cu 9,2%, până la 152,8 milioane de lei, în timp ce cheltuielile au ajuns la 146,6 milioane de lei, cu 5,5% mai mult decât în perioada similară din 2025.

Veniturile proprii ale societății au crescut cu 26%, ajungând la 28,4 milioane de lei. Încasările din plățile prin POS și SMS au totalizat 14,3 milioane de lei, în creștere cu 32,4%. Acestea reprezintă 50,3% din totalul veniturilor proprii, iar vânzările prin punctele proprii ale societății au crescut cu 21,8%.

În aceeași perioadă, STPT a parcurs 8,22 milioane de kilometri, cu aproape 559.000 de kilometri mai mult decât în primele nouă luni din 2025. Creșterea volumului de transport a fost însoțită de o reducere a costului mediu de operare, de la 18,12 lei la 17,82 lei pe kilometru.

Un factor important în reducerea costurilor este utilizarea autobuzelor electrice. Potrivit societății, 50,8% din kilometrii parcurși de autobuze au fost realizați cu vehicule electrice.

Directorul general al STPT, Florin Petolea, a declarat că rezultatele reflectă creșterea veniturilor proprii și reducerea costurilor de exploatare. Acesta a precizat că înnoirea flotei va continua prin investițiile Primăriei Timișoara, urmând să intre în serviciu alte 10 tramvaie scurte, 20 de autobuze electrice de 12 metri și 10 troleibuze.