Spirometrii gratuite, două zile consecutiv, în Timișoara
Două zile. 12 ore pe zi. Evenimentul care reprezintă cea mai amplă acțiune de screening respirator din acest an este organizat de Societatea Română de Pneumologie împreună cu Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie "Dr. Victor Babeș" Timișoara și EMSA.
În 22 și 23 noiembrie, echipele medicale vor efectua spirometrii gratuite pentru depistarea precoce a afecțiunilor pulmonare. Testările vor avea loc la Iulius Town Timișoara, în fiecare zi, între orele 10.00 și 22.00.
Rezultatele obținute prin spirometrie permit evaluarea corectă a pacienților cu factori majori de risc, în special fumători, foști fumători, dar și persoane expuse la poluanți sau la noxe profesionale. Diagnosticarea timpurie poate schimba evoluția bolii și poate preveni complicațiile severe.
"La ultima sesiune gratuită de spirometrii, organizată în urmă cu câteva luni, peste 500 de persoane au fost testate în două zile. Un număr semnificativ au prezentat semne de afectare a funcției pulmonare și au fost direcționate către consult pneumologic și investigații suplimentare. Este o dovadă clară ca astfel de acțiuni sunt necesare și eficiente", spune S.L. dr. Noemi Suppini, medic primar pneumolog Spitalul Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie "Dr. Victor Babeș" Timișoara.
Investigația durează câteva minute, iar rezultatul este transmis imediat. Participarea este gratuită, fără programare.