Siguranța în trafic este responsabilitatea fiecăruia dintre noi

IPJ Timiș a prezentat rezultatele acțiunilor rutiere pentru siguranța bicicliștilor, trotinetiștilor și pietonilor, desfășurate în județ.

Aug 25, 2026 - 14:55
Siguranța în trafic este responsabilitatea fiecăruia dintre noi
Download App Download on App Store Get it on Google Play
Download App Download on App Store Get it on Google Play

În perioada 17–23 august 2026, polițiștii rutieri din Timiș au desfășurat o acțiune pentru creșterea siguranței rutiere și prevenirea accidentelor în care sunt implicați bicicliști, utilizatori de trotinete și pietoni.

În cadrul acțiunii, polițiștii au urmărit respectarea regulilor de circulație și prevenirea comportamentelor care pot pune în pericol siguranța participanților la trafic.

În urma verificărilor efectuate, au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare totală de 37.843,80 de lei, dintre care 119 sancțiuni au fost aplicate bicicliștilor, 38 de sancțiuni utilizatorilor de trotinete și 69 de sancțiuni pietonilor.

De asemenea, au fost constatate 3 infracțiuni la regimul rutier.

Polițiștii rutieri recomandă tuturor participanților la trafic să respecte regulile de circulație, să manifeste atenție și responsabilitate și să adopte un comportament preventiv, pentru reducerea riscului de accidente rutiere.