Secția ATI a Spitalului Județean, modernizată
Secția ATI a Spitalului Clinic Județean de Urgență ,,Pius Brînzeu” Timișoara va fi extinsă și modernizată, grație unui proiect transfrontalier România-Ungaria. Este doar unul dintre cele trei programe finanțate prin fonduri europene și lansate în această perioadă. Secția va fi extinsă cu patru paturi noi, complet dotate. În momentul de față există 70 de patruri ATI în structura Spitalului Județean, o parte la Maternitate, o parte la Ortopodie și o altă parte la Casa Austria. Dorel Săndesc, directorul spitalului, a declarat că acestea sunt suprasolicitate. Alfred Simonis, președintele CJT a menționat că demersul este unul care continuă seria de investiții în infrastructura spitalicească din județul Timiș. Valoarea totală a proiectului, de ambele părți este de trei milioane de euro, două milioane reprezentând fonduri europene, iar durata de implementare este de 30 de luni. Proiectul este realizat de Consiliul Județean Timiș, în calitate de Lider, în parteneriat cu Spitalul Clinic Județean de Urgență ,,Pius Brînzeu” Timișoara și Universitatea din Szeged.